5 IUNIE 2012 – Ziua Mondială a Mediului
Economia
verde. Te include şi pe tine?
Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului
are loc în fiecare an pe date de 5 iunie şi oferă ocazia de a readuce în
atenţia publicului unele reflecţii asupra protecţiei mediului înconjurător,
fenomen care în ultimii ani a devenit una din priorităţile noastre la nivel
mondial. Aniversarea acestei zile a fost stabilită în 1972 în cadrul Adunării
Generale a Naţiunilor Unite, cu scopul de a marca deschiderea Conferinţei de la
Stockholm asupra Mediului.
Logo –ul din acest an, fiind al 40 –
lea an de activitate, ales de UNEP, pentru a marca acest eveniment „Economia
verde. Te include şi pe tine?”, subliniază faptul că economia verde duce la
îmbunătăţirea capitalului uman şi bunăstarea socială, în timp ce reduce
semnificativ riscurile de mediu şi deficitul ecologic, fiind ca un mediu
economic care realizează emisii reduse de carbon, eficientizează resursele,
investeşte în sectoarele verzi şi în ecologizarea sectoarelor de mediu
neprietenoase.
Anul 2012 a fost ales de O.N.U. ca
fiind „Anul Internaţional al Energiei Durabile pentru toţi”, iar gazda
evenimentului va fi Brazilia, unde liderii mondiali se vor întâlni şi pentru a
sărbători 20 de ani de la Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro, din 1992.
Sărbătorirea Zilei Mondiale a
Mediului ne oferă, în fiecare an, ocazia de a analiza efectele negative pe care
le au acţiunile noastre asupra mediului, dar şi măsurile pe care trebuie să le
întreprindem pe viitor pentru a reface ceea ce nepăsarea şi inconştienţa au
distrus. De asemenea, reprezintă un binevenit semnal şi un îndemn de a acţiona
unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l
lăsa nealterat generaţiilor viitoare.
Expozitie de desene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu